Astăzi, 13.06.2024, Agenția Națională Anti-Doping anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ – HOTĂRÂRE pentru modificarea Anexei nr. 1 la Legea nr. 104/2008 privind prevenirea și combatere producerii și traficului ilicit de substanțe dopante, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Paragraf descriptiv – Prezentul proiect de act normativ a fost inițiat în temeiul art. 1 alin. (3) din Legea nr. 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante, republicată, cu modificările și completările ulterioare, determinat de nevoia de actualizare a Anexei nr. 1 prin înscrierea unor noi substanţe.
Documentația aferentă proiectului de act normativ include:
Documentaţia poate fi consultată și la sediul instituției din mun. București, bd. Basarabia, nr. 37-39, Sectorul 2. Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, la solicitare, pe bază de cerere depusă la Agenția Națională Anti-Doping.
Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune în termen de 10 zile de la publicarea anunţului:
- ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.;
- prin poştă, pe adresa Agenţiei Naţionale Anti-Doping, Bulevardul Basarabia nr. 37-39, sectorul 3;
- la sediul instituţiei din Bulevardul Basarabia nr. 37-39, sectorul 3, între orele: 08:00 – 16:30 (luni-joi), 08:00 – 14:00 (vineri).
Materialele transmise vor purta mențiunea „Propuneri privind proiectul Hotărârii Guvernului pentru modificarea Anexei nr. 1 la Legea nr. 104/2008 privind pevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare primite vor fi publicate, putând fi vizualizate în cadrul Registrului proiecte aflate în consultare publică pentru consemnarea și analizarea propunerilor, sugestiilor, opiniilor cu valoare de recomandare primite. Nepreluarea recomandărilor formulate și înaintate va fi justificată în scris.
Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică în termen de 10 zile de la publicarea anunţului.
Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon 021/311.55.41, e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..