Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Comitetul Național Paralimpic, federațiile sportive naționale, Federația Sportului Școlar și Universitar și ligile profesioniste sunt obligate să comunice ANAD, în termenul stabilit de aceasta, informații detaliate privind numărul de sportivi legitimați, calendarul sportiv intern și internațional, planurile de pregătire a echipelor și sportivilor care participă la competițiile și evenimentele sportive organizate de acestea, cu precizarea exactă a locurilor și orelor de desfășurare, lista cu sportivii de nivel național/internațional și adresele acestora, precum și orice alte informații solicitate în conformitate cu Standardul internațional de testare și investigații.
În vederea protejării sănătății sportivilor și prevenirii dopajului în sport federațiile sportive naționale, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Comitetul Național Paralimpic au obligația să își prevadă în bugetul anual sume destinate programelor de educație anti-doping și să desemneze o persoană cu cunoștințe în domeniul medical, atestată anual de ANAD să desfășoare aceste programe educative destinate sportivilor și personalului asistent.
După ce în anul 2021, Agenția Națională Anti-Doping a decernat titlul onorific de „Ambasador al Sportului Curat” mai multor sportivi de legendă din atletism, înot, fotbal și gimnastică: Anișoara Cușmir-Stanciu, Camelia Potec, Gheorghe Popescu, Marius Urzică și Sandra Izbașa, în anul 2022, titlul onorific de „Ambasador al Sportului Curat” a fost acordat următorilor sportivi: Elisabeta Lipă, Alina Dumitru, Ana Maria Popescu, Corneliu Ion, Ioan Grigoraș, Nicoleta Grasu și Marian Oprea, sportivi de legendă ai României care au reprezent cu succes țara noastră la cel mai înalt nivel de performanță.