În perioada 12-14 octombrie a.c., Agenția Națională Anti-Doping a fost reprezentată de Sorin Chiriță, consilier în cadrul Direcției de testare, anti-trafic substanțe interzise, relații publice și internaționale, la Simpozionul pentru Pașaportul Biologic al Sportivului.
Evenimentul a avut loc la New Delhi, India și a fost organizat de Agenția Națională Anti-Doping din India în colaborare cu Agenția Mondială Anti-Doping (WADA).
Au participat toate părțile interesate din domeniul anti-doping, implicate în programele ABP (Pașaportul Biologic la Sportivului), în vederea promovării armonizării practicilor și schimbului de cunoștințe.
Programul Simpozionului s-a axat pe modulele ABP actuale, dar și pe viitoarele module, cel endocrin și steroidal.