Cristian Balaj se retrage din funcția de președinte al Agenției Naționale Anti-Doping

Cristian Balaj își încheie activitatea în cadrul Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD) după 33 de luni în funcția de președinte al instituției. Deși mandatul de președinte al ANAD măsoară cinci ani, Balaj a decis să accepte o ofertă din mediul privat și să revină astfel la prima sa dragoste, fotbalul.

„Nu a fost o decizie ușoară, însă am luat în calcul toate aspectele și m-am hotărât. Părăsesc Agenția Națională Anti-Doping cu fruntea sus, mândru de ceea ce am realizazt aici și mă bucur mai ales pentru că știu că ceea ce am clădit rămâne pe mâini bune. Colectivul ANAD formează o echipă de excepție, cu profesioniști alături de care am avut o reală plăcere să lucrez”, a declarat Cristian Balaj.

Pavel Cristian BALAJ 576x1024

O enumerare a realizărilor lui Cristian Balaj în funcția de președinte al ANAD începe în mod obligatoriu cu recredibilizarea instituției pe plan internațional.

De asemenea, sub conducerea lui Cristian Balaj, legislația de prevenire și combatere a dopajului în sport a cunoscut o adevărată revoluție. Cele două legi care ghidează principalele obiecte de activitate ale Agenției Naționale Anti-Doping au fost aduse la zi, în concordanță și deplină conformitate cu reglementările internaționale în materie (obligatoriu de implementat conform angajamentelor internaționale asumate de către țara noastră – de ex. Codul Mondial Anti-Doping, Convenția Internațională Împotriva Dopajului în Sport a UNESCO și Convenția Anti-Doping a Consiliului Europei).

Astfel, Legea nr. 104/2008, privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc a fost modificată în sensul incriminării faptelor ce până acum reprezentau doar contravenții, fapt ce punea țara noastră pe o nedorită listă a neconformității cu uzanțele înregistrate în cadrul UE. „Acest cadru de reglementare asigură practicanților de sport recreativ – copiilor noștri, tinerilor și tuturor sportivilor – șansa nu doar de a practica un sport curat, ci și de a-și proteja sănătatea”, declara Cristian Balaj cu ocazia promulgării noii legi.

Mai departe, modificarea și modernizarea legislației a continuat cu Legea nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, a cărei recentă adoptare în regim de urgență a reprezentat un model de colaborare de excepție între ANAD și instituția care îi coordonează activitatea, SGG.

Toate acestea au fost posibile nu doar profesionalismului angajaților ANAD ci și unei injecții de capital – atât uman, cât și material, realizată în principal cu fonduri europene. Astfel, sub conducerea lui Cristian Balaj, ANAD a devenit beneficiara unui proiect cu un buget în valoare totală de 12.972.553,40 lei, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Capacitate Administrativă (POCA) și din bugetul de stat. Valoarea totală a proiectului este de 12.972.553,40 de lei, din care 10.894.851,40 lei cofinanțare asigurată de Uniunea Europeană și 1.818.250,83 lei finanțare nerambursabilă din bugetul național.

Intitulat „Ajustarea legislației relevante privind combaterea dopajului în sport”, proiectul este încă în curs de implementare. Prin aceasta, ANAD își va îmbunătăți continuu capacitatea de management și va crea premisele aplicării la scară largă a normelor privind combaterea dopajului în sport. În plus, va asigura dezvoltarea unor metodologii pe baza cărora activitatea curentă în cadrul instituției va fi îmbunătățită, eficientizată, în conformitate cu specificul competențelor specialiștilor care lucrează în ANAD.