Comunicare ANAD - 02.10.2024 - Primobolan

Atenție sportivi! Evitați Primobolan!

Primobolan, cunoscut și sub denumirea de metenolon, este un steroid anabolizant interzis, atât în competiții, cât și în afara acestora.

Acesta poate fi găsit sub formă de comprimate sau injectabil și este inclus pe Lista Interzisă la secțiunea S1–Agenți anabolici. Utilizarea sa fără drept poate duce la suspendarea din activitatea sportivă și alte sancțiuni severe.

Consumul de Primobolan nu doar că poate afecta negativ sănătatea, dar poate compromite și rezultatul unui test anti-doping. Din acest motiv, *recomandăm ferm sportivilor să nu consume acest produs.*

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD) are în curs de gestionare două cazuri care implică utilizarea acestui steroid de către sportiv. 

Suplimentele sau medicamentele pe care le consumați pot conține substanțe interzise. Este esențial să verificați cu atenție toate produsele pe care le utilizați pentru a vă proteja cariera și sănătatea.

ANAD își reafirmă angajamentul față de un sport curat și face apel la integritatea și responsabilitatea fiecărui sportiv de a respecta reglementările anti-doping și de a concura corect, protejând atât propria sănătate, cât și pe cea a colegilor de competiție.

Pentru informații suplimentare privind substanțele interzise și metodele de prevenire a dopajului, vă rugăm să vizitați: www.anad.gov.ro

 

buton lista interzisa principal    buton medical