Agenția Națională Anti-Doping în conformitate cu prevederile art. VII alin. (1) din Ordonanța de urgență de Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, conform cărora „În anul 2024 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice din:
a) instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
b) instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.”
Conform art. VII alin. (2) din OUG nr. 115/2023, prin post unic se înţelege:
a) acel post ale cărui atribuţii, prin conţinutul şi natura lor, sau responsabilităţi stabilite nu se regăsesc într-o altă structură organizatorică;
b) un post dintre cele aflate în structura în care există numai posturi vacante.,
organizează la sediul său din B-dul Basarabia, nr. 37-39, Sector 2, Bucureşti, concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior (ID post – 571213) din Compartimentul resurse umane și salarizare din cadrul Serviciului economic și resurse umane.
Durata normală a timpului de muncă: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână
Calendarul de desfășurare a concursului:
- în data de 23.10.2024, ora 10.00 – proba scrisă, la sediul Agenției Naționale Anti-Doping din B-dul Basarabia, nr. 37-39, Sector 2, Bucureşti.
- Proba interviu – se va susține în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, doar de către acei candidaţi care au obţinut la proba scrisă minim 50 puncte.
Dosarele de concurs se depun în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului, respectiv în intervalul 20.09.2024 - 09.10.2024, inclusiv, la Agenția Națională Anti-Doping, B-dul Basarabia, nr. 37-39, Sector 2, București, și trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele documente:
a) formularul de înscriere prevăzut la art. 137 lit. b) din Anexa 10 la Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 57/2009 privind Codul Administrativ, cu completările și modificările uletrioare;
b) copia cărţii de identitate;
c) copia actului doveditor emis de autorităţile competente, în cazul în care a intervenit schimbarea numelui consemnat în certificatul de naştere;
d) copia carnetului de muncă şi/sau a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare pentru ocuparea postului deţinut, potrivit prevederilor din prezentul cod, după caz;
e) copii ale diplomelor de studii sau echivalente, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări sau deţinerea unor competenţe specifice, după caz;
f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior demarării etapei de selecţie de către medicul de familie al candidatului, şi a avizului psihologic eliberat pe baza unei evaluări psihologice organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii, valabil potrivit prevederilor legale;
g) cazierul judiciar;
h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică;
i) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, privind faptul că, în ultimii 3 ani, persoana nu a fost destituită sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare.
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere. În acest caz, candidatul declarat admis la proba de verificare a eligibilităţii şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia să completeze dosarul de concurs pe tot parcursul desfăşurării etapei de selecţie, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire în funcţia publică. În situaţia în care, la înscrierea la concurs, candidatul solicită expres preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită potrivit legii şi procedurii aprobate la nivel instituţional.
Copiile de pe actele de mai sus, se prezintă însoțite de documentele originale, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs sau în copii legalizate.
Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilități poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut de depunerea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesabilității probelor de concurs.
Condiții de participare:
Condiții generale:
- are cetăţenia română şi domiciliul în România;
- cunoaşte limba română, scris şi vorbit
- are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- are capacitate deplină de exerciţiu
- este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
- nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
- nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
- nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
- nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
Condiții specifice:
- Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
- Vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minimum 7 ani;
Relaţii suplimentare la telefon 0767.748.828 – persoana de contact Necula Andreea-Florina – consilier superior, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la sediul Agenției Națioanle Anti-Doping. Pentru lămuriri suplimentare puteți consulta site-ul instituției https://anad.gov.ro la secțiunea Despre noi. Rubrica Carieră, de unde puteți descărca formularul de înscriere și lista documentelor necesare pentru înscrierea la concurs.
Bibliografie și tematică pentru concursul de recrutare organizat de Agenția Națională Anti-Doping în data de 23.10.2024 (proba scrisă)
Funcția publică vacantă de consilier, clasa I, grad profesional superior (ID post – 571213) la Compartimentul resurse umane și salarizare din cadrul Serviciului economic și resurse umane:
Bibliografia propusă și tematica:
- Constituţia României, republicată, integral;
- Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, integral;
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, integral;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare cu tematica Partea I – Dispoziții generale, Partea a II-a – Administrația publică centrală, Titlul I - Guvernul și Titlul II - Administrația publică centrală de specialitate, Partea a VI-a - Statutul funcţionarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri publice, Titlul I – Dispoziţii generale şi Titlul II – Statutul funcţionarilor publici;
- Legea nr. 310/2021 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport cu tematica Titlul II Organizarea activității anti-doping la nivel național, Capitolul I Agenția Națională Anti-Doping;
- Hotărârea Guvernului nr. 1182/2022 privind aprobarea structurii organizatorice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Agenţiei Naţionale Anti-Doping, cu modificările ulterioare;
- Legea–cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare - Capitolul II – Salarizarea ;
- Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Titlul II – Contractul individual de muncă.
- Hotărârea 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare republicată, cu modificările și completările ulterioare – integral;
- Ordonanța de urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare – integral.
*Candidații vor avea în vedere forma în vigare a actelor normative la data publicării anunțului referitor la concursul de recrutare.
Atribuțiile postului
Denumirea funcției consilier, clasa I, grad profesional superior, (ID post – 571213), Compartimentul resurse umane și salarizare din cadrul Serviciul economic și resurse umane:
Enumerare atribuții:
- Întocmirea statului de funcții și de personal al Agenției Naționale Anti-Doping, precum și evidența elementelor de natură salarială sau corespunzătoare altor drepturi pentru fiecare angajat al instituției:
- calculează și întocmește lunar statele de plată ale personalului instituției, pentru membrii comisiilor ANAD, precum și pentru alte comisii, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
- întocmește și depune lunar declarații financiare obligatorii conform prevederilor în vigoare;
- întocmește situația privind monitorizarea lunară a cheltuielilor de personal și o transmite Secretariatului General al Guvernului;
- întocmește lunar documentația către Casa de Asigurări de Sănătate în vederea recuperării sumelor pentru concedii și indemnizații de la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate;
- transmite către birourile executorilor judecătorești adresele cu privire la punerea în executare/modificare/sistare a titlurilor judecătorești;
- ține evidența concediilor de odihnă, a concediilor fără plată aprobate, a orelor suplimentare și a absențelor nemotivate pentru personalul Agenției;
- întocmește note de lichidare pentru personalul instituției;
- urmărește îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă ale salariaților instituției;
- întocmește și eliberează, pentru salariații instituției documentele necesare pentru întocmirea dosarelor pentru indemnizație creștere copil, stimulent de inserție, indemnizație șomaj, conform prevederilor în vigoare;
- întocmește și actualizează, ori de câte ori este necear, statul de funcții și de personal al Agenției Naționale Anti-Doping și îl supune avizării și aprobării conducerii ierarhic superioare;
- întocmește situații și raportări referitoare la salarii, sporuri, indemnizații specifice activităților desfășurate în diverse comisii;
- asigură publicarea veniturilor angajaților instituției pe site, conform prevederilor legale;
- întocmește și transmite către Institutul Național de Statistică situațiile trimestriale privind numărul posturilor ocupate și vacante pe categorii de personal.
- Gestionează numirile, precum și toate schimbările intervenite în ceea ce privește derularea raporturilor de muncă/serviciu ale personalului angajat în cadrul Agenției Naționale Anti-Doping (funcționari publici și personal contractual):
- actualizează Registrul funcționarilor publici;
- estionează și actualizează aplicația Revisal;
- aplică și respectă prevederile legale referitoare la activitatea de resurse umane în vederea gestionării funcțiilor publice și funcțiilor contractuale din instituție;
- operează în baza de date toate informațiile referitoare la numiri, încetări, modificări de raporturi de muncă sau de serviciu, la beneficiarii indemnizației aferente titlului științific de doctor, beneficiarii sporului de dizabilități, vechimea în muncă la zi și schimbarea gradației de vechime pentru personalul instituției, personalul cu funcția de bază la alt angajator, personalul care cumulează pensia cu salariul ș.a.
- Întocmește acte administrative și documente privind desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu pentru personalul din cadrul Agenției:
- întocmește acte administrative și documente privind desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu pentru personalul din cadrul instituției
- urmărește modificarea tranșelor de vechime în muncă pentru avansarea în gradația superioară pentru personalul instituției;
- întocmește adeverințe de venit pentru personalul instituției;
- întocmeşte adeverințe care atestă vechimea în muncă și/sau în specialitate la solicitarea actualilor sau foștilor angajați, precum și la încetarea raporturilor de serviciu;
- se asigură de existența tuturor documentelor ce trebuie întocmite cu ocazia încetării raporturilor de muncă sau de serviciu ale salariaților instituției, respectiv note de lichidare, completarea dosarului profesional cu documentele pe care aceștia sunt obligați să le depună la încetarea raporturilor de serviciu.
- Gestionează Portalul de management al funcțiilor și funcționarilor publici, comunică ANFP modificările/ schimbările intervenite în structura funcţiilor publice şi funcţionarilor publici şi operează în baza de date a agenţiei aceste modificări/schimbări
- comunică ANFP modificările/schimbările intervenite în structura funcțiilor publice și funcționarilor publici;
- operează în baza de date a ANFP modificările/schimbările intervenite în structura de funcții și funcționari publici a Agenției Naționale Ant-Doping;
- întocmește și transmite către ANFP solicitările în vederea obținerii avizului cu privire la modificarea structurii de funcții sau numărului de posturi;
- întocmește și transmite către ANFP solicitările privind eliberarea cazierelor administrative;
- întocmește și transmite către ANFP notificările cu privire la exercitarea cu caracter temporar a funcțiilor publice de conducere.
- Respectă cerințele legale și reglementările în vigoare aplicabile pentru buna desfășurare a activității:
- respectă cerințele legale și reglementările în vigoare aplicabile în cadrul Sistemului de control intern managerial și Sistemului de management al calității SR EN ISO 9001:2015;
- participă la elaborarea și actualizarea procedurilor operaționale/de sistem aferente activităților pe care le desfășoară, după caz;
- asigură păstrarea și arhivarea documentelor, din domeniul de activitate, până la predarea către arhiva ANAD, în condițiile legii;
- respectă și îndeplinește obligațiile prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare a ANAD și Regulamentul intern;
- asigură realizarea indicatorilor de performanță asociați obiectivelor calității proceselor în care este implicat;
- respectă cerințele de disciplină, normele de conduită profesională și de integritate;
- asigură păstrarea secretului de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public;
- respectă cerințele legale și reglementările în vigoare aplicabile în domeniul securității și sănătății în muncă, prevenirii și stingerii incendiilor și protecției mediului;
- respectă cerințele în domeniul protecției datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului UE nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, a altor dispoziții de drept al Uniunii sau de drept intern referitoare la protecția datelor, precum și a celor prevăzute în actele administrative interne și procedurile proprii elaborate la nivelul ANAD;
- participă la ședințele grupurilor de lucru la care este desemnat de șeful ierarhic/conducătorul instituției și întocmește lucrările stabilite în cadrul grupului de lucru sau pentru buna funcționare a acestuia, după caz;
- îndeplinește alte atribuții dispuse de superiorul ierarhic sau conducerea ANAD, în limita competențelor, cu respectarea scopului postului și a cerințelor acestuia.